Cultura face escală la Timișoara!

La UVT Cultura e Capitală, iar cultura face acum escală la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. Parteneriatul dintre cele două instituții a dus la înfrumusețarea spațiului „steril” al aeroportului prin transformarea lui într-o galerie de artă. Facultatea de Arte și Design UVT a adus astfel arta mai aproape de oameni, prin intermediul operelor realizate […]

European Student Card pentru studenții UVT

Universitatea de Vest din Timișoara a marcat o nouă premieră la nivel național! Pentru că era digitală este într-o continuă evoluției, UVT s-a alăturat inițiativei Comisiei Europene- European Student Card (ESC), cu scopul de a facilita procesul academic și mobilitățile studenților. Astfel, instrumentul creat le va permite să se identifice și să se înregistreze electronic […]

Innovation Labs 2021 – Demo Day

Innovation Labs 2021 își va desemna câștigătorii! Primul program de pre-accelerare și mentorat pentru tinerii antreprenori va organiza pe data 19 octombrie Finala Demo Day. Anul acesta, după o perioadă de 7 luni de mentorat, s-au calificat 20 de echipe, iar trei dintre ele sunt formate din studenți și absolvenți ai Universității de Vest din […]

eLearning, acum și pe Android și iOS

A fost lansată aplicația eLearning UVT! Aceasta este disponibilă atât în versiunea pentru Android, cât și pentru iOS și poate fi descărcată din Play Store sau App Store. Aplicația poate fi utilizată atât de studenți, cât și de profesori, utilizând contul de e-mail instituțional.

UNIVIBES 2021 – Occupy the University

Ziua de deschidere a noului an universitar s-a încheiat la UVT cu concertele din cadrul festivalului UNIVIBES. Festivalul a adus pe cele două scene UVT atât artiști locali, precum Lia Burg sau Monokrom, dar și nume deja consacrate ale muzicii naționale, ca Fără Zahăr sau Subcarpați. UNIVIBES a luat naștere acum patru ani, la inițiativa […]

UVT – Nokia, un parteneriat fructuos

Parteneriatele dintre mediul local de afaceri și mediul universitar aduc beneficii studenților, în special din punct de vedere al pregătirii lor profesionale. Astfel, un nou laborator de informatică a fost inaugurat la Universitatea de Vest din Timișoara de către Nokia, unul dintre partenerii strategici ai universității. La eveniment a fost prezent Sabin Totorean, Country Senior […]

Deschiderea anului universitar 2021-2022

Universitatea de Vest din Timișoara a deschis porțile unui nou an universitar. La festivitatea de deschidere au luat parte personalități de marcă ale comunității academice și timișorene, precum și reprezentanți ai principalilor parteneri strategici UVT. Discursurile emoționante au fost urmate de un spectacol inedit, susținut de studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru. Evenimentul […]

Activități CCOC UVT în săptămâna de inițiere

Săptămâna de inițiere continuă cu activități menite să-i familiarizeze pe studenții de anul I cu viața academică. Consilierii de la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră UVT le-au prezentat astăzi facilitățile pe care le pun la dispoziție studenților și cum pot beneficia de acestea.

Săptămâna de inițiere la UVT

S-a dat startul săptămânii de inițiere la UVT! Pentru următoarele zile, bobocii au ocazia să participe la activități menite să îi familiarizeze cu mediul universitar, dar și cu orașul Timișoara. Astfel, în această săptămână vor participa la workshopuri introductive, activități de teambuilding și vor vizita diverse obiective culturale din Timișoara.

Street Delivery la UVT

Strada devine spațiu de manifestare a culturii, s-a întâmplat la Timișoara în acest sfârșit de săptămână în grădina urbană a Universității de Vest. Workshopuri, dezbateri și ateliere de lucru din diverse domenii culturale i-au întâmpinat pe cei care au căutat distracția de weekend alături de cei mici. Arta japoneză sau tehnicile de prelucrare a lutului […]