Concurs Național de Procese Simulate, ediția a III-a

Ești student la Facultatea de Drept și îți dorești să dovedești importanța respectării dispozițiilor Constituției României? Elsa Timișoara, prin intermediul Departamentului Activități Academice, îți oferă posibilitatea să participi la Concursul Național de Procese Simulate, pe tema Dreptul Constituțional. Care sunt etapele desfășurării concursului, dar și cum te poate ajuta o astfel de oportunitate în viitoarea […]

„Their future is our future!” – sport în aer liber

Elevii desfășoară tot mai puține activități sportive în aer liber, în special acum, când școala se desfășoară online. Astfel, cel de-al doilea atelier din cadrul evenimentului „We unite them – Their future is our future!”, dedicat elevilor din mediul preuniversitar, a fost organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport. Pe parcursul celor 3 luni […]

Tabăra digitală YAA, ediție de succes

Young Accountants Association Timișoara a organizat prima ediție a evenimentului „Tabăra Digitală”. Acesta a constat într-o serie de workshopuri în cadrul cărora și-au adus aportul specialiști din diverse domenii, precum marketing, controlling, resurse umane și nu numai. Mai multe detalii despre eveniment am aflat de la Iulia-Diana Costea, vicepreședinte YAA și Iasmina Laura Trifaș, coordonator […]

We unite them – their future is our future!

UVT, alături de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, a lansat programul ”We Unite Them – Their Future is Our Future”, dedicat elevilor din județul Timiș. În cadrul acestui program elevii participă la ateliere tematice organizate de profesori UVT. Primul atelier, intitulat „Atelier de comunicare orală: să vorbim cool și corect”, a fost susținut de lect. Univ. […]

De-a cuvintele și LITerele

Cine a spus că pandemia nu poate fi un subiect de cercetare? Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează a treia ediție a Concursului de limba și literatura română pentru elevii de liceu. În acest an, organizatorii concursului le propun să se joace „De-a cuvintele și LITerele”, astfel […]