Acasă / Interviu / Cultura în moment de criză
Cultura în moment de criză

Cristi Vicol, absolvent al specializării Jurnalism, din cadrul Universității de Vest din Timișiara, ne-a vorbit despre opțiunile pe care absolvenții acestei specializări le au odată cu finalizarea studiilor, precum și despre arta de a transforma pasiunea pentru scris într-o profesie. Cochetând atât cu jurnalismul, cât și cu beletristica, Cristi ne-a prezentat atuurile și dificultățile celor două domenii, precum și piața culturală, dintr-un punct de vedere local. Adaptând interviul la situația precară a contemporanului, Cristi, care este în prezent și specialist relații publice la Teatrul Geran de Stat din Timișoara, ne-a oferit o perspectivă personală asupra viitorului culturii, prin informații din spatele scenei de teatru.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Ioan Popescu

Ioan Popescu

Cristian Tudor Popescu (n. 1 octombrie 1956, București) este un inginer român care s-a făcut remarcat, după 1989, ca scriitor, filmolog, jurnalist la ziarul Adevărul. A fost director fondator al ziarului Gândul, după ce în 2005 a plecat de la Adevărul, împreună cu o parte din redacție. Are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Jurnalistica sa e caracterizată de o înaltă plasticitate a limbajului, precum și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste.

Toate articolele »

UVT TV

Vrei să vezi cele mai noi materiale create de echipa noastră imediat ce sunt publicate? Abonează-te la tvletter!

+4 0752 874 518

Email: tv@e-uvt.ro

Adresa: 4 Bvd. Vasile Pârvan, Timișoara, Timiș

Ultimele reportaje

© 2018 UVT TV. Toate drepturile rezervate