Festivalul de Jazz de la Gărâna, ediția XXV
Pasionații de cântece clasice europene, blues-uri americane, dar și melodiile și ritmurile din America de Sud, s-au bucurat de experiențe inedite la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Anul acesta au urcat pe scena amplasată în Poiana Lupului nume reprezentative ale acestui stil muzical: Paul Lay Trio, Avishai Cohen Trio, […]
Facultatea de Drept își premiază premianții
Facultatea de Drept din cadrul UVT a organizat un eveniment dedicat studenților care au câștigat premii la concursuri naționale și internaționale de drept. În cadrul evenimentului au participat profesori, absolvenți ai facultății și reprezentanți din conducerea universității. Studenții, care au participat atât fizic, cât și online, au fost premiați pentru rezultatele deosebite pe care le-au […]
„Start Job”- perspective la final de proiect
UVT a găzduit conferința finală a proiectului „Start Job”. În cadrul acesteia au fost prezentate rezultatele proiectului menit care a avut ca scop principal generarea oportunităților de practică pentru studenții Universității de Vest din Timișoara. La conferință au participat membri ai grupului țintă, organizatorii proiectului, dar și parteneri ai proiectului din mediul de afaceri.
Gala Premiilor „Start Job”
Proiectul „Start Job”, care a avut ca scop crearea oportunităților de practică pentru studenții din UVT și punerea lor în legătură cu mediul de afaceri a ajuns la final. UVT a găzduit Gala Premiilor Start Job, un eveniment menit să premieze studenții câștigători la concursurile de idei de stagii de practică. În cadrul Galei au […]
Security Challenges in the Balkans, ediția a V-a
Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center au organizat cea de-a cincea ediție a conferinţei Security Challenges in the Balkans. Oficiali și experți din România, Bulgaria, SUA, Franța și nu numai, au dezbătut cele mai importante provocări de securitate pentru țările balcanice. Scopul evenimentului a fost acela de a sublinia importanța și complexitatea […]
Centrul universitar timișorean, subfinanțat
Universitatea de Vest din Timișoara a realizat un studiu comparativ privind finanțarea învățământului superior din Timișoara – Cluj-Napoca – Iași, perioada 2012 – 2020. Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în cadrul unei conferințe la care au participat reprezentanți ai Alianței Timișoara Universitară, dar și parteneri din mediul de afaceri sau administrativ. Una dintre concluziile […]
Timișoara prin alți ochi
Conform statisticilor, 9 din 10 nevăzători nu ies din casă. Proiectul OPTIC, coordonat de lect. univ. dr. Alina Satmari, își propune să ofere nevăzătorilor noi experiențe, cunoștințe și mai ales încredere. În ultima jumătate de an, voluntarii din cadrul proiectului, alături de coordonatori, au realizat un tur ghidat al Revoluției special conceput pentru nevăzători. De […]
Andreea Răducan se alătură UVT Liberty Marathon
Andreea Răducan, fostă gimnastă de talie mondială, se alătură echipei UVT Liberty Marathon ca ambasadoare a ediției din septembrie, 2021. Andreea a fost prezentă la UVT, în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de organizatorii maratonului și a conducerii Universității de Vest din Timișoara.
UVT în comunitatea artistică din Socolari
Comunitatea artistică de la Socolari a avut parte pe domeniul artistului plastic de audiență europeană Gheorghe Fikl și prin purtarea de grijă a lui Vasile Popovici de o manifestare bilaterală a Universității de Vest din Timișoara cu muzica, literatura și, mai ales, cu arta puternică, violent simbolică, rafinat-misterioasă a lui Gyuri Fikl.
UVT în comunitatea artistică din Socolari
Comunitatea artistică de la Socolari a avut parte pe domeniul artistului plastic de audiență europeană Gheorghe Fikl și prin purtarea de grijă a lui Vasile Popovici de o manifestare bilaterală a Universității de Vest din Timișoara cu muzica, literatura și, mai ales, cu arta puternică, violent simbolică, rafinat-misterioasă a lui Gyuri Fikl.