Acasă / Știri / Centrul universitar timișorean, subfinanțat
Centrul universitar timișorean, subfinanțat

Universitatea de Vest din Timișoara a realizat un studiu comparativ privind finanțarea învățământului superior din Timișoara – Cluj-Napoca – Iași, perioada 2012 – 2020. Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în cadrul unei conferințe la care au participat reprezentanți ai Alianței Timișoara Universitară, dar și parteneri din mediul de afaceri sau administrativ. Una dintre concluziile studiului arată că în ultimii 10 ani, decalajul de finanțare a făcut ca pentru centrul universitar Cluj-Napoca să fie alocat un buget cu 200 milioane de euro mai mare decât pentru Timișoara.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Ioan Popescu

Ioan Popescu

Cristian Tudor Popescu (n. 1 octombrie 1956, București) este un inginer român care s-a făcut remarcat, după 1989, ca scriitor, filmolog, jurnalist la ziarul Adevărul. A fost director fondator al ziarului Gândul, după ce în 2005 a plecat de la Adevărul, împreună cu o parte din redacție. Are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Jurnalistica sa e caracterizată de o înaltă plasticitate a limbajului, precum și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste.

Toate articolele »

UVT TV

Vrei să vezi cele mai noi materiale create de echipa noastră imediat ce sunt publicate? Abonează-te la tvletter!

+4 0752 874 518

Email: tv@e-uvt.ro

Adresa: 4 Bvd. Vasile Pârvan, Timișoara, Timiș

Ultimele reportaje

© 2018 UVT TV. Toate drepturile rezervate