Acasă / Știri / Blockchain – curs postuniversitar, domeniu de interes
Blockchain – curs postuniversitar, domeniu de interes

Primul program postuniversitar din țară dedicat tehnologiei Blockchain, una din tehnologiile fundamentale ale celei de-a patra revoluții industriale, a ajuns la prima serie de absolvenți! Programul „Antreprenoriat în Blockchain” s-a derulat cu sprijinul unor specialiști în domeniu de la Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea ”Ioan Slavici” din Timișoara, precum și de la companii și instituții naționale și internaționale. Webinarul a adus împreună absolvenți ai programului, specialiști din mediul de afaceri sau administrație care implementează tehnologii Blockchain, factori de decizie din cadrul UVT și lectori ai programului, pentru a realiza o analiză retrospectivă și pentru a identifica idei în vederea pregătirii următoarelor serii.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Ioan Popescu

Ioan Popescu

Cristian Tudor Popescu (n. 1 octombrie 1956, București) este un inginer român care s-a făcut remarcat, după 1989, ca scriitor, filmolog, jurnalist la ziarul Adevărul. A fost director fondator al ziarului Gândul, după ce în 2005 a plecat de la Adevărul, împreună cu o parte din redacție. Are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Jurnalistica sa e caracterizată de o înaltă plasticitate a limbajului, precum și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste.

Toate articolele »

UVT TV

Vrei să vezi cele mai noi materiale create de echipa noastră imediat ce sunt publicate? Abonează-te la tvletter!

+4 0752 874 518

Email: tv@e-uvt.ro

Adresa: 4 Bvd. Vasile Pârvan, Timișoara, Timiș

Ultimele reportaje

© 2018 UVT TV. Toate drepturile rezervate