„Their future is our future!” – sport în aer liber

Elevii desfășoară tot mai puține activități sportive în aer liber, în special acum, când școala se desfășoară online. Astfel, cel de-al doilea atelier din cadrul evenimentului „We unite them – Their future is our future!”, dedicat elevilor din mediul preuniversitar, a fost organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport. Pe parcursul celor 3 luni […]

We unite them – their future is our future!

UVT, alături de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, a lansat programul ”We Unite Them – Their Future is Our Future”, dedicat elevilor din județul Timiș. În cadrul acestui program elevii participă la ateliere tematice organizate de profesori UVT. Primul atelier, intitulat „Atelier de comunicare orală: să vorbim cool și corect”, a fost susținut de lect. Univ. […]

Integrarea resurselor culturale ale UVT – Orizont 2023

Pentru Universitatea de Vest din Timișoara, cultura a fost și este o preocupare. Atât prin seria de evenimente culturale, cât și prin implicarea personalităților ce au un cuvânt greu de spus în viața culturală, UVT participă la profilul cultural al viitoarei „Capitale Europene a Culturii – 2023”. Astfel, UVT a organizat conferința „Integrarea resurselor culturale […]

Lansarea albumului „Timișoara 1596 – 1896”

Muzeul Național al Banatului a fost gazda lansării albumului „Timișoara 1596 – 1896” de Szalai Béla, apărut de curând în colecția Editurii Universității de Vest din Timișoara. Cartea este cea de-a 20-a lucrare a autorului, scrisă în anul în care împlinea 80 de ani. În cadrul evenimentului au fost invitați Andrei Herczeg – președintele fundației […]

Vaccinare și testare pentru învățare

Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit lansarea campaniei naționale de informare coordonată de MEN: „Vaccinare și testare pentru învățare”, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș. În cadrul acesteia au participat reprezentanți și specialiști din mai multe instituții. Principalele subiecte de discuție au vizat sănătatea, educația și impactul pandemiei de coronavirus asupra acestora. Despre […]

Noul HUB de Inteligență Artificială la UVT

UVT a lansat un nou HUB de Inteligență Artificială! Platforma de cerceare, inovare și dezvoltare poartă denumirea de „Timișoara Research in Artificial Intelligence Network (TRAIN)”. La lansarea platformei a participat, alături de colectivul de cercetători de la Facultatea de Matematică și Informatică, și profesorul Bernhard Schölkopf, director al institutului Max Planck pentru Sisteme Inteligente din […]

Echipa Facultății de Drept UVT – finalistă în competiție internațională

Echipa Facultății de Drept din cadrul UVT s-a calificat în etapa finală a concursului internațional „European Human Rights Moot Court Competition”. Concursul, aflat la cea de-a noua ediție, este organizat de ELSA International, în colaborare cu Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și European Human Rights Association. Mai multe detalii despre competiție, dar și […]

Recuperare fizică și respiratorie pentru persoanele infectate cu Covid-19

Facultatea de Educație Fizică și Sport UVT lansează un program gratuit dedicat persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și cărora le-a fost recomandată recuperarea respiratorie sau musculară. În cadrul acestuia vor fi create grupe de câte 6-8 persoane care vor desfășura activități fizice sub supravegherea și îndrumarea specialiștilor. Echipele de pregătire vor fi […]

Pregătirile UVT pentru BAC, accesibile în toată țara

Pregătirile pentru examenul de Bacalaureat susținute de UVT se desfășoară anul acesta online, dând posibilitatea de participare elevilor din toată țara. Cum pregătesc profesorii aceste ore? Ce părere au elevii despre ele și cum se pregătesc pentru „examenul maturității”? Aflați din materialul următor.

Învinge teama de a vorbi în public!

Ți-e teamă să vorbești în fața unei mulțimi de oameni? Te simți inconfortabil atunci când trebuie să susții o prezentare în fața colegilor? Consilierii de la Centrul de Orientare și Consiliere în Carieră UVT te așteaptă joi, de la 14:40, la webinarul „Vorbitul în public – între teamă și aplauze”, să afli cum ar trebui […]