Visul American
Am stat de vorbă cu Iudith Nichescu, studentă la Arizona State University, specializarea English Literature . Am aflat de la Iudith cum se desfășoară cursurile în SUA, ce anume este diferit, și cum te poate schimba o experiență de acest fel. La final, Iudith le-a oferit un sfat celor care se gândesc să aplice în […]
Proiect inovativ adresat pasionaților de beauty
În contextul în care creatorii de conținut sunt surse de informare în mediul online, cu un impact tot mai puternic asupra comunităților care-i urmăresc, L’oreal România a lansat un proiect, Beauty Vlogging School, care deja este la a șaptea ediție în 2020. Acesta își propune dezvoltarea unor cunoștințe corecte și utile pentru pasionații de industria […]
Perspectivele carierei în drept, prin bursa UNITA
Una dintre primele acțiuni din cadrul proiectului UNITA în care UVT este partener alături de alte 5 universități europene constă în oferirea unei burse doctorale pe tema Cetățeniei Europene. Bursa acoperă 3 ani de studii doctorale în co-tutelă dintre Universitatea Savoie Mont Blanc din Franța și Universitatea din Zaragoza, Spania. Dintre cei 8 aplicanți declarați […]
#UStart Hackathon
UStart a ajuns la final! Cel mai nou proiect al Societății Antreprenoriale Studențești UVT s-a încheiat cu premierea celor mai bune planuri de afaceri. Scopul acestui proiect a fost acela de a aduce în fața publicului viitori tineri antreprenori și de a prezenta propriile lor idei de afaceri.
Melanya Cuc – vocea care a uimit juriul X Factor
Melanya Cuc, originară din Arad, a obținut 4 de „DA” la X Factor pentru interpretarea melodiei „Never Enough”, iar acum se pregătește pentru bootcamp în echipa lui Ștefan Bănică. Melanya și-a început cariera în muzică la vârsta de 7 ani, reușind să obțină de-a lungul anilor peste 70 de diplome și trofee la diferite competiții […]
Admiterea online, proces facil
Procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară anul acesta online. Începând cu data de 12 mai 2020, candidații și-au putut crea un cont pe platforma digitală de admitere, completându-și datele personale, având posiblitatea apoi de a-și încărca documentele necesare admiterii. Până cel târziu la începutul anului universitar, toți studenții înmatriculați la […]
Se dă startul înscrierilor la facultățile UVT!
Unul dintre mijloacele de transport în comun de pe linia 8, pe ruta Gara de Nord – Ciarda Roșie, are acum altă înfățișare! Un tramvai care circulă pe singura linie care face legătura între Gara de Nord și Complexul Studențesc vine în întâmpinarea viitorilor studenți cu informații despre admitere, aducând în atenția acestora site-ul pe […]
OSUT recruteaza!
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara a început recrutarile săptămâna aceasta! Despre ce oferă OSUT, dar și cum te poți dezvolta într-o organizație de reprezentare studențească, ne-a vorbit Patricia Popa, responsabilă de Departamentul de Resurse Umane.
Fii membru AIESEC!
UVT TV deschide oficial rubrica „Go Global”, unde puteți afla informații despre organizațiile care care se ocupă cu schimburi de experiență internaționale, dar și despre programele complete de studii ale universității pentru studenții străini. Dacă vrei să îți ocupi timpul calitativ și să petreci viața de student într-un mod cât mai dinamic, atunci alătură-te echipei […]
Studentul săptămânii, Linda Weisz
Săptămână aceasta am stat de vorbă cu Linda Weisz, studentă la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice. Aceasta reușește să ducă pasiunea sa pentru make-up la un alt nivel. Despre experiența sa în cadrul concursului Nyx Face Awards 2019, dar și despre sursele sale de inspirație aflați […]