Acasă / Social / Devino voluntar și schimbă o viață!
Devino voluntar și schimbă o viață!

Devino voluntar pentru copiii și tinerii din centrele de plasament, iar astfel îi vei ajuta să învețe și să vadă viitorul în nuanțe colorate! Programul educațional „Ajungem Mari” este în căutare de oameni sufletiști, care sunt dornici să îi îndrume pe copii în tainele învățării, dar și să îi ajute să prindă încredere în forțele proprii. Organizația își desfășoară activitatea în București, în Timiș și în alte 22 de județe. Cum poți deveni voluntar, dar și ce presupune implicarea ta în proiect, afli din următorul material.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Ioan Popescu

Ioan Popescu

Cristian Tudor Popescu (n. 1 octombrie 1956, București) este un inginer român care s-a făcut remarcat, după 1989, ca scriitor, filmolog, jurnalist la ziarul Adevărul. A fost director fondator al ziarului Gândul, după ce în 2005 a plecat de la Adevărul, împreună cu o parte din redacție. Are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Jurnalistica sa e caracterizată de o înaltă plasticitate a limbajului, precum și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste.

Toate articolele »

UVT TV

Vrei să vezi cele mai noi materiale create de echipa noastră imediat ce sunt publicate? Abonează-te la tvletter!

+4 0752 874 518

Email: tv@e-uvt.ro

Adresa: 4 Bvd. Vasile Pârvan, Timișoara, Timiș

Ultimele reportaje

© 2018 UVT TV. Toate drepturile rezervate