Acasă / Interviu / Elevii în relația cu mediul universitar
Elevii în relația cu mediul universitar

Relația dintre mediul universitar și cel preuniversitar are o importanță deosebită, în special pentru perspectivele elevilor. Alegerea unei facultăți și stabilirea unui traseu profesional poate fi mai ușoară pentru aceștia dacă intră în contact cu mediul universitar încă din timpul studiilor preuniversitare. Cât de deschise sunt universitățile către elevi și ce beneficii le oferă? Am discutat aceste aspecte cu George Bunescu, psiholog si consilier în carieră în cadrul CCOC UVT, Ovidiu Tripșa, inspectorul școlar general al județului Brașov, Radu Chivărean, director al Colegiului Naţional „Johannes Honterus” din Braşov și Radu Simion, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Brașov.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Ioan Popescu

Ioan Popescu

Cristian Tudor Popescu (n. 1 octombrie 1956, București) este un inginer român care s-a făcut remarcat, după 1989, ca scriitor, filmolog, jurnalist la ziarul Adevărul. A fost director fondator al ziarului Gândul, după ce în 2005 a plecat de la Adevărul, împreună cu o parte din redacție. Are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Jurnalistica sa e caracterizată de o înaltă plasticitate a limbajului, precum și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste.

Toate articolele »

UVT TV

Vrei să vezi cele mai noi materiale create de echipa noastră imediat ce sunt publicate? Abonează-te la tvletter!

+4 0752 874 518

Email: tv@e-uvt.ro

Adresa: 4 Bvd. Vasile Pârvan, Timișoara, Timiș

Ultimele reportaje

© 2018 UVT TV. Toate drepturile rezervate